Există în calendarul popular românesc zile care nu doar marchează trecerea timpului, ci deschid porți între lumi. Drăgaica este una dintre acele sărbători care se înfășoară în miresme de flori galbene, în cântec ancestral și în dansuri care ating pământul cu pași sacri. Pe 24 iunie, în inima verii, când soarele își poartă lumina la apogeu, lumea se oprește o clipă să asculte cum natura vorbește. Este o zi a misterului feminin, a legăturii tainice dintre om și cosmos, dintre om și pământ. În această zi, tot ce este viu devine parte dintr-un ritual cosmic: iarba, vântul, femeia, floarea, lumina.
Ce este Drăgaica? O sărbătoare dincolo de timp
Drăgaica nu este doar o sărbătoare folclorică, ci o moștenire vie a unui timp mitic în care oamenii trăiau în ritm cu natura, nu împotriva ei. Cu rădăcini adânci în spiritualitatea dacică și în cultul solar, Drăgaica simbolizează fertilitatea, abundența, protecția divină și armonia dintre cer și pământ. Deși coincide cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, ea aparține unei dimensiuni mai vechi, aproape uitate, în care femeia era percepută ca o preoteasă a vieții, o punte între lumină și umbră, între semințele îngropate în țărână și rodul care va veni.
Este ziua în care energiile solare ating un vârf spiritual, iar pământul este binecuvântat cu puterea de a rodi. Este momentul în care ființele nevăzute – zânele, ielele, sânzienele – plutesc prin văzduh, aducând daruri celor curați la suflet și pedepse celor care nesocotesc taina zilei.
foto ELEPHOTOS/ Shutterstock
Ritualuri, simboluri și magia femininului sacru
În satele de altădată, Drăgaica era celebrată printr-un ceremonial profund, în care fetele tinere îmbrăcau alb, simbolul purității, și își puneau pe cap coronițe împletite din sânziene – florile galbene care se spune că înfloresc doar pentru această zi, purtând în ele miresme vindecătoare și forță magică. Aleasa grupului – fata considerată cea mai frumoasă, cea mai pură – devenea Drăgaica, un simbol viu al zeiței fertilității. Alături de celelalte fete, dansa prin sat și pe ogoare, binecuvântând cu pașii ei pământul, vestind belșugul și alungând răul.
Aceste ritualuri nu erau simple obiceiuri, ci adevărate acte sacre, în care cuvântul, gestul și floarea deveneau un limbaj universal între om și natură. Coronițele aruncate pe casă arătau norocul și starea sufletească a celui care le purta. Munca era oprită, pentru că orice act care ignora sacralitatea zilei atrăgea mânia ființelor nevăzute – acele Drăgaice sau iele, frumoase și periculoase, protectoare dar și răzbunătoare.
Drăgaicele și Sânzienele – ființe de lumină și umbră
În mitologia românească, Drăgaicele sunt adesea identificate cu Sânzienele – zâne ale câmpului, ființe aeriene care dansează în cercuri mistice în noaptea de 23 spre 24 iunie. Deși invizibile, ele sunt resimțite de cei sensibili, iar trecerea lor prin lume lasă urme: flori care înfloresc brusc, vânturi ce aduc fiori, vise ce par profetice. Sunt entități liminale, locuind între văzut și nevăzut, între real și fantastic. Se spune că acolo unde dansează ele, iarba nu mai crește, iar cine le vede fără să fie pregătit poate înnebuni.
De aceea, întreaga sărbătoare este înconjurată de o aură de respect și tăcere sacră. În această zi, omul nu mai este stăpân peste natură, ci parte din ea, invitat să tacă și să contemple, să nu strice echilibrul fragil al lumii.
Magia plantei sacre: sânziana
Floarea de sânziană, cu galbenul ei solar și cu parfumul intens, devine simbolul suprem al acestei zile. Ea nu este doar un element decorativ, ci o cheie între lumi. Culeasă înainte de răsărit, cu rugăciune sau incantații, sânziana se folosește în descântece, în leacuri, în ritualuri de dragoste sau de protecție. În tradiția populară, ea poate alunga spiritele rele, poate vindeca boli și poate arăta drumul spre iubirea adevărată.
Coronițele din sânziene aruncate pe acoperișuri devin un fel de oracol: dacă rămân sus, e semn de noroc; dacă alunecă, înseamnă încercări. Astfel, natura vorbește – printr-o floare, printr-un semn, printr-o adiere.
foto AGabriel_Photo/ Shutterstock
Drăgaica – o reamintire a sacralității vieții
Într-o lume în care ritmurile naturii au fost înlocuite de cele artificiale, Drăgaica rămâne o invitație tainică de a ne întoarce spre sursă. Este o chemare spre blândețe, recunoștință și comuniune. Este momentul în care femeia, prin energia ei creatoare, redevine simbol al luminii și al vieții. Este sărbătoarea în care viața nu se măsoară în timp, ci în sens, iar pământul nu e doar un suport, ci o ființă care simte, care așteaptă, care răspunde.
Drăgaica ne amintește că tot ce e viu este sfânt. Că în fiecare floare pulsează o poveste. Că în fiecare dans există o rugăciune. Că în fiecare femeie se află o lumină veche, solară, care poate binecuvânta lumea.
foto prima pagină AKaltykova/ Shutterstock, Nomad Pixel/ Shutterstock
Parcursul meu profesional și construirea adultului de azi au două mari crezuri comune. Cred aprig și de neclintit în puterea cuvântului scris și în valoarea intrinsecă a fiecărui om. Acest lucru m-a determinat să...
Dincolo de nopțile nedormite – Inegalitatea tăcută cu care se confruntă comunitatea LGBT+
Studiu: 11% dintre români nu merg niciodată la evenimente culturale! Lipsa timpului și a banilor sunt principalele motive
Frica de stomatolog, o realitate ignorată: 75% dintre români se plâng de o sănătate orală proastă - sau foarte proastă
Între un copil de 14 ani și un bărbat de 40 de ani NU există o relație de iubire. Nu a fost o poveste de dragoste. A fost abuz.